Parabola vameșului și a fariseului

1. AU URCAT LA TEMPLU SĂ SE ROAGE

⁹ A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: ¹⁰ „Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş.

Unora care se credeau “drepţi”.  Şi pentru că se credeau drepţi îi dispreţuiau pe alţii care nu erau drepţi. Doi oameni s-au dus la biserică să se roage. Unul era fariseu, care se socotea pe sine îndreptăţit dinaintea lui Dumnezeu pe baza împlinirii literale a Legii Sfinţeniei. Celălalt era un colector de taxe care avea pe conştiinţă multe infracţiuni aspru pedepsite de Legea Sfinţeniei ebraice.

Au intrat în biserică doi oameni: unul evlavios, practicant, religios şi probabil moralmente impecabil. Celălalt om de afaceri, care a sacrificat sfinţenia în numele carierei; care nu avea timp de dat Domnului, ci intra din când în când.

 

2. ÎŢI MULŢUMESC CĂ SUNT EVLAVIOS

¹¹ Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. ¹² Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig».

Rugăciunea egotistă a fariseului
Fariseul stătea la o parte şi medita la relaţia sa cu Domnul. Îşi examina conştiinţa luând ca oglindă legile Domnului şi se bucura în suflet că de data aceasta făcuse tot ce i-a poruncit Dumnezeul lui Israel ca semn al supunerii şi al iubirii totale faţă de El. Fac tot ceea ce îmi porunceşti Doamne să fac! Vreau să-ţi arat cât de mult te iubesc!  Îţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii şi mi-ai dat Cuvântul Legii Tale să fie Lumină pe cărarea întunecată a vieţii mele. Îţi mulţumesc că mi-ai dat putere să  împlinesc Legea Ta, să primesc binecuvântarea şi moştenirea vieţii veşnice. Îţi mulţumesc că sunt evlavios.

Văzu intrând pe unul dintre colaboratorii armatei păgâne de ocupaţie, unul dintre cei mai odioşi oameni din oraş, avar şi fără milă în a lua săracilor şi ultimul bănuţ din casă datorat fiscului roman. Un păcătos public, care nu se ruşina să scandalizeze poporul expunându-şi public relaţiile păcătoase cu femeile imorale pe care le plătea din supra taxarea poporului. Îngrozit la vederea acestui personaj dubios, la îndrăzneala lui de a intra în casa Dumnezeului pe care-l ocăra zilnic cu comportamentul său libertin, piosul evreu, se întoarse către Domnul: îţi mulţumesc că nu sunt ca acest fariseu: avar, adulter, nedrept! Îi mulţumesc că m-ai învăţat să postesc pentru a-mi aminti de păcătoşenia mea şi să dau a zecea parte din salariul meu preoţilor, pentru răspândirea Împărăţiei tale peste tot pământul. Fie ca toţi oamenii, Doamne, să te recunoască Dumnezeul Universului, să te roage, să te binecuvinteze, să înţeleagă Cuvântul tău, şi să se supună legii şi voinţei tale, aşa cum ne-ai dat şi nouă, celor consacraţi Ţie, să înţelegem şi să facem voia Ta. Aşa se ruga piosul fariseu! 

3. DOAMNE, ÎNDURĂ-TE DE MINE

¹³ Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!» ¹⁴

Vameşul nu auzi cuvintele rugăciunii tainice a Fariseului evlavios. Nici nu ştia Legea cu deamănuntul pentru a-şi putea examina conştiinţa în lumina ei. Îl văzu pe Fariseu ca pe un stâlp de lumină şi rugăciunea lui ridicându-se spre tronul dumnezeirii ca fumul tămăii frumos mirositoare. Venise să-i ceară Domnului să-l ajute într-un dintre afacerile lui încurcate, care era pe muchie de cuţit; putea fi descoperit, acuzat şi aruncat în închisoare chiar de protectorii lui, romani. Avea să fie dat pe mâna evreilor pe care-i nedreptăţise; pe mâna revanşei lor fără milă. Viaţa îi era acum în pericol. În adâncul conştiinţei îi promitea Domnului că dacă-l face scăpat de data aceasta, se va întoarce la El din toată inima. Numai să-l ajute acum la disperare!

Văzându-l pe Fariseu se îngrozi: cum pot fi unii aşa de buni prieteni cu Dumnezeu şi eu să stau atât de departe! Ce ruşine să vin la El numai când sunt presat de afacerile pământeşti şi niciodată ca acest om sfânt, care se roagă numai pentru Domnul, numai pentru bucuria relaţiei de prietenie cu El, un ca mine care mă rog doar când am a-i cere ceva. Pe bună dreptate mă vor judeca oamenii sfinţi ca acesta. Conştiinţa nu-l mai lăsă să-şi exprime cererea pentru care a venit. Ruşinea îl copleşi. Se opri la intrare şi nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Toate marile păcate năvăliră din trecutul său peste conştiinţa lui: nu meriţi nimic bun de la Dumnezeu, cum îndrăzneşti să-i ceri Domnului să te ajute, să se facă părtaş la viaţa ta mizerabilă, ajutându-te să mai păcătuieşti încă o dată pentru a te convinge să te converteşti! De câte ori i-ai promis că dacă te mai ajută odată te vei întoarce şi vei renunţa la acest stil de viaţă nedemn de un om? Nu te amăgi singur, plata păcatului este moartea veşnică, şi nicidecum sprijinul Domnului în vederea altor păcate!

Iartă-mă Doamne, sunt un mare nesimţit! Din vina mea, numai din vina mea am ajuns în această situaţie! Pedepseşte-mă cum crezi de cuviinţă, bate-mă, biciuieşte-mă în public,  dar îndură-te de mine şi salvează-mi măcar viaţa! Cu îndurările Tale pe care numai Tu le şti, mântuieşte-mă! Rămase aşa uitând de timp, sprijinit de o coloană a Templului, plângându-şi îndelung păcatele cu amar.

 

4. A COBORÂT MAI ÎNDREPTĂŢIT

Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt.

Vameşul rămase acolo plângând ghemuit! Uitase pentru ce a venit la Templu! Uitase de ameninţarea desconspirării şi de groaza pedepsei publice! Uitase şi de fariseul luminos, ce strălucea de bucuria prieteniei cu Domnul. Uitase şi de spaima morţii veşnice pe care o meritase de mii de ori, de fiecare dată când a păcătuit. Faţa lui întunecată şi chinuită era acum gravă, dar senină. Cu ochii închişi se uita ţintă la noua lumină care i se arătase. Îşi amintise de rabinul galilean pe care-l văzuse săptămâna trecută predicând învăluit n lumina soarelui, chiar acolo în Templu, despre îndurarea nemărginită a lui Dumnezeu. Cuvintele rostite de El unei păcătoase publice îi reveneau neîncetat în minte: nu te acuz; păcatele îţi sunt iertate, du-te şi nu mai păcătui! Am greşit împotriva Cerului, nu mai sunt vrednic de viaţă, nu mai sunt vrednic de cetăţenia evreiască, de a mă numi copil al lui Dumnezeu. Dar mă voi duce să-l caut pe acest Domn şi îi voi spune din toată inima: Învăţătorule, îmi pare rău că l-am ocărât pe un Dumnezeu aşa de bun; am hotărât să nu mai fac nimic de acum care să-l insulte. Mă supun judecăţii lui divine pentru tot ce am făcut rău până acum; accept orice pedeapsă pentru iertarea păcatelor mele. Renunţ nu numa la tot ce am agonisit pe nedrept, ci la toată averea mea, căci nu mai sunt vrednic să trăiesc. Voi trăi ca şi cum aş fi murit deja, numai rogu-te: cere de la Tatăl iertare în numele meu. De aş putea să repar tot răul pe care l-am făcut … ! O de-aş putea să dau timpul înapoi şi să fiu iar prieten cu Domnul aşa cum fusesem când eram copil şi îmi propusesem să fiu sfânt imitând sfinţenia lui. Era aşa de adâncit în rugăciune că n-a văzut când a ieşit Fariseul.

Fariseul, după ce şi-a încheiat rugăciunile din cartea de rugăciuni pe care le făcea de obicei în ceasul acela al zilei, ieşi trecând pe lângă un om ce plângea ghemuit lângă o coloană. Se gândi: aşa ar trebui să-şi plângă păcatele vameşul care a fost aici când mă rugam, ca acest sărman cerşător!

 

5. VEI FI UMILIT SAU ÎNĂLŢAT

Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”. A spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii

În faţa Ta Doamne cu toţii suntem copiii Tăi, uni mai buni alţii mai răi. Dar Tu faci ca soarele Tău să lumineze şi să încălzească viaţa tuturor, fără deosebire. Pe unii ca să-i chemi la pocăinţă, pe ceilalţi ca bucuria lor să fie deplină. Pe unii îi ridici pe alţii îi cobori.

Dă-ne Doamne să nu ne credem mai buni şi mai drepţi decât alţii. Să nu credem că împlinirea Legii ne dă putere de judecată şi de stăpânire peste vieţile şi faptele celor nu o împlinesc ca şi noi. Să un ne aşezăm Doamne pe locurile din faţă ale conducătorilor, judecând, discutând cu dispreţ despre slăbiciunea altuia. Căci chiar şi atunci când vom fi făcut toate, şi cele mari şi cele mici, se cuvine a ne recunoaşte ca servitori inutili. Mai utili Ţi-ar fi fost cei care nu te slujesc, dacă ar fi fost chemaţi la slujire aşa cum am fost chemaţi noi.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

În fiecare dintre noi trăieşte un fariseu luminos, dăruit din toată inima legii Tale, şi un vameş păcătos, odios şi slab, motiv de scandal poporului tău. În inima noastră mai trăieşte un fariseu lipsit de smerenie şi orb la suferinţa spirituală a aproapelui legat de tirania păcatelor şi un alt vameş căit, care ar vrea să o ia din nou de la capăt, dacă i-ar sta în putinţă. Doamne, Spiritul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, servului Tău.

Nu ne este nouă de folos să-i judecăm pe ceilalţi, căci numai Tu cunoşti conştiinţa, intenţiile şi viaţa ascunsă a fiecăruia. Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi! Mai de folos este să-l credem pe aproapele nostru mai bun decât noi. Cu judecata cu care-i judecăm pe alţii ne vei judeca! Dă-ne Doamne să fim lumina lumii fără a-l dispreţui pe aproapele nostru; dă-ne să ne cunoaştem netrebnicia ca să nu ne bizuim pe dreptatea noastră. Doamne, dăruieşte-mi să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.