Fecioara Maria de la Fatima

Prima apariţie: 13 mai 1917

Lucia, Francesco şi Iacinta, cei trei pastoraşi, aveau zece, nouă si respectiv şapte ani. 13 mai 1917 era o duminică însorită. Imediat după ora prânzului, cei trei copii se indreptară spre păşune cu turmele lor. Ajungând la locul numit Cova da Iria şi-au lăsat oile să pască şi se puseseră pe joacă, când deodată atenţia le fu atrasă de două lumini asemănătoare fulgerului. Pe urmă o văzură pe Maica Domnului deasupra unui mic stejar verde. Era o Doamnă îmbrăcată toată în alb, mai strălucitoare decât soarele, răspândind o lumină mai limpede şi mai intensă decât un pahar de cristal umplut cu apă cristalină, străbătut de razele celui mai arzător soare, povesteşte Lucia. Faţa sa, de o frumuseţe de nedescris, nu era nici tristă, nici bucuroasă, ci serioasă, cu un aer de mustrare blândă. Avea mâinile împreunate, ca pentru rugăciune, sprijinite pe piept şi îndreptate în sus.

De mâna dreaptă îi atârna un rozariu. Veşmintele sale păreau făcute în întregime din lumină. Tunica îi era albă, şi la fel era şi mantia, tivită cu aur, care acoperea capul Fecioarei şi îi venea până la picioare. Nu i se vedeau nici părul, nici urechile. În ce priveşte fizionomia, Lucia nu a putut niciodată să o descrie, pentru că i-a fost imposibil să privească direct acest chip celest, scăldat într-o lumină orbitoare. Vizionarii erau atât de aproape de Stăpâna noastră – la o distanţă de circa un metru şi jumătate –, încât se găseau în nimbul de lumină care o înconjura, sau pe care ea o răspândea. Convorbirea s-a desfăşurat astfel:

SFÂNTA FECIOARĂ: Nu vă temeţi. Nu vă fac nici un rău.

LUCIA: De unde sunteţi, Doamnă?

SFÂNTA FECIOARĂ: Sunt din Cer (Şi sfânta Fecioară ridică mâna pentru a arăta cerul).

LUCIA: Şi ce doriţi Dumneavoastră de la mine?

SFÂNTA FECIOARĂ: Am venit pentru a vă cere să veniţi aici şase luni la rând5, în ziua de 13, la aceeaşi oră. Pe urmă voi reveni aici, a şaptea oară.

LUCIA: Şi voi merge şi eu în Cer?

SFÂNTA FECIOARĂ: Da, vei merge.

LUCIA: Şi Iacinta?

SFÂNTA FECIOARĂ: Şi ea.

LUCIA: Şi Francisc?

SFÂNTA FECIOARĂ: La fel, dar el va trebui să recite multe Rozarii.

LUCIA: Maria das Neves este deja în Cer?

SFÂNTA FECIOARĂ: Da, ea este aici.

LUCIA: Şi Amelia?

SFÂNTA FECIOARĂ: Ea va rămâne în purgatoriu până la sfârşitul lumii.

Vreţi să vă oferiţi lui Dumnezeu pentru a suporta toate suferinţele pe care el le va permite, ca act de reparaţie pentru păcatele care îl insultă şi de rugăciune pentru convertirea păcătoşilor?

LUCIA: Da, vrem.

SFÂNTA FECIOARĂ: Veţi avea mult de suferit, dar harul lui Dumnezeu va fi mângâierea voastră.

Când a pronunţat aceste ultime cuvinte, „harul lui Dumnezeu etc.”, a fost pentru prima oară când ea a desfăcut mâinile, transmiţându-ne o lumină atât de intensă, – scrie sora Lucia – încât, pătrunzând în piepturile noastre şi în străfundul sufletelor noastre, ne-a făcut să ne vedem pe noi înşine în Dumnezeu, care era această lumină, mai limpede decât în cea mai bună dintre oglinzi. Atunci, ne-a fost transmis un imbold intim, care ne-a făcut să cădem în genunchi şi să repetăm în gând: „O, Preasfântă Treime, Te ador. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, Te iubesc în Preasfântul Sacrament”.

După o clipă, sfânta Fecioară adăugă:

„Rugaţi-vă Rozariul în fiecare zi, pentru a obţine pacea lumii şi sfârşitul războiului.

Pe urmă, povesteşte sora Lucia, ea începu să se înalţe liniştit, în direcţia răsăritului, până a dispărut în depărtare, în imensitatea cerului. Lumina care o învăluia părea că îi deschide un drum printre aştri.

 

A doua apariţie: 13 iunie 1917

LUCIA: Aş vrea să vă rog să ne luaţi în Cer.

SFÂNTA FECIOARĂ: Da, pe Iacinta şi Francisc îi voi duce acolo curând. Dar tu vei mai rămâne aici un timp. Isus vrea să se servească de tine pentru a mă face cunoscută şi iubită. El vrea să instaureze în lume devoţiunea către Inima Mea Neprihănită. Celor care o vor îmbrăţişa le promit mântuirea; aceste suflete vor fi iubite de Dumnezeu ca nişte flori trimise de mine pentru a-i împodobi tronul.

LUCIA: Înseamnă că voi rămâne aici singură?

SFÂNTA FECIOARĂ: Nu, fiica mea. Suferi mult? Nu te descuraja. Nu te voi abandona niciodată. Inima mea neprihănită va fi sprijinul tău şi drumul care te va conduce până la Dumnezeu.

În momentul în care spunea aceste cuvinte din urmă – povesteşte sora Lucia –, ea desfăcu mâinile şi ne transmise pentru a doua oară reflexia acelei lumini imense. În ea ne-am văzut pe noi înşine parcă scufundaţi în Dumnezeu. Iacinta şi Francisc păreau a se afla în partea acestei lumini care se ridica la cer, iar eu, în cea care se răspândea pe pământ. În faţa palmei mâinii drepte a sfintei Fecioare se afla o inimă înconjurată de spini care păreau înfipţi în ea. Am înţeles că era Inima neprihănită a Mariei, rănită de păcatele omenirii, care cerea reparaţie.

A treia apariţie: 13 iulie 1917

SFÂNTA FECIOARĂ: Vreau să veniţi aici şi în ziua de 13 a lunii viitoare, să continuaţi să recitaţi Rozariul în fiecare zi în cinstea Fecioarei Rozariului, pentru a obţine pacea în lume şi sfârşitul războiului, pentru că numai ea le poate merita pentru voi.

Ea spuse apoi: Faceţi sacrificii pentru păcătoşi şi spuneţi des, mai ales când veţi fi făcut un oarecare sacrificiu: „O, Isuse, acesta este pentru iubirea ce ţi-o port, pentru convertirea păcătoşilor şi ca reparaţie pentru păcatele comise împotriva Inimii Neprihănite a Mariei”.

 

A patra apariţie: 19 august 1917

LUCIA: Aş vrea să vă cer să-i vindecaţi pe câţiva bolnavi.

SFÂNTA FECIOARĂ: Da, îi voi vindeca pe câţiva anul acesta.

Şi, luând o înfăţişare mai tristă, Ea le recomandă încă o dată practica mortificării, spunând în încheiere: „Rugaţi-vă, rugaţi-vă mult şi faceţi sacrificii pentru păcătoşi, pentru că multe suflete merg în infern, pentru că nu au pe nimeni care să se roage pentru ele”.

A cincea apariţie: 13 septembrie 1917

SFÂNTA FECIOARĂ: Continuaţi să spuneţi Rozariul pentru a obţine sfârşitul războiului. În octombrie, va veni şi Domnul nostru, Fecioara Îndurerată şi a Carmelului, şi sfântul Iosif cu Pruncul Isus, pentru a binecuvânta lumea. Dumnezeu este mulţumit de sacrificiile voastre, dar el vrea să nu mai dormiţi cu frânghia: purtaţi-o numai în timpul zilei.

LUCIA: Mi s-a spus să vă cer mai multe lucruri: vindecarea unor bolnavi, a unui surdo-mut.

SFÂNTA FECIOARĂ: Da, pe unii îi voi vindeca; pe alţii, nu. În octombrie, voi face o minune, pentru ca toţi să creadă.

 A şasea şi ultima apariţie: 13 octombrie 1917

LUCIA: Ce doriţi de la mine, Doamnă?

SFÂNTA FECIOARĂ: Vreau să-ţi spun să se construiască aici o capelă în cinstea mea, pentru că eu sunt Regina Rozariului, şi că va trebui să continuaţi să spuneţi Rozariul zilnic. Războiul e pe sfârşite şi militarii se vor întoarce curând la casele lor.

LUCIA: Aveam multe lucruri să vă cer: să vindecaţi câţiva bolnavi şi să convertiţi câţiva păcătoşi…

SFÂNTA FECIOARĂ: “Pe unii da, pe alţii, nu. Ei trebuie să se îndrepte, să ceară iertare pentru păcatele lor. Şi luând o înfăţişare mai tristă: Să nu-l mai supere pe Dumnezeu, Domnul nostru, care este deja foarte insultat”.

Apoi, deschizând mâinile, sfânta Fecioară le făcu să se reflecte spre soare şi în timp ce ea se înălţa, reflexia propriei sale lumini continua să se proiecteze asupra soarelui.

Atunci, Lucia strigă: Priviţi soarele!

Trei tablouri simbolice ale misterelor Rozariului

Sfânta Fecioară dispărând în imensitatea firmamentului, vizionarii asistară la trei scene succesive, prima simbolizând misterele de bucurie ale Rozariului, următoarele, pe cele de durere, şi, în sfârşit, pe cele de mărire (numai Lucia a văzut toate cele trei scene; Francisc şi Iacinta nu au văzut-o decât pe prima):

Apărură, alături de soare, sfântul Iosif cu Pruncul Isus, şi Fecioara Rozariului. Era sfânta Familie. Fecioara era îmbrăcată în alb, cu o mantie albastră. Sfântul Iosif era îmbrăcat în întregime în alb şi Pruncul Isus într-un roşu deschis. Sfântul Iosif binecuvântă mulţimea, făcând de trei ori semnul Crucii. Pruncul Isus făcu la fel.

Urmară apoi viziunea Fecioarei Îndurerate şi a Domnului nostru copleşit de durere pe drumul Calvarului. Domnul nostru făcu semnul Crucii pentru a binecuvânta poporul. Fecioara nu avea sabia în piept. Lucia vedea numai partea de sus a trupului Domnului nostru.

În cele din urmă, apăru, într-o viziune glorioasă, Fecioara Carmelului, încoronată regină a cerului şi a pământului, purtându-l în braţe pe Pruncul Isus.

Miracolul soarelui

În vreme ce aceste imagini se succedau prin faţa ochilor vizionarilor, o mulţime mare, de cincizeci până la şaptezeci de mii de spectatori, asista la miracolul soarelui. Plouase tot timpul cât a durat apariţia. La sfârşitul convorbirii Luciei cu sfânta Fecioară, în momentul în care preasfânta Fecioară se înălţa şi Lucia striga: Priviţi soarele!”, norii se întredeschiseră, descoperind soarele asemenea unui imens disc de argint. Acesta strălucea cu o intensitate nemaivăzută vreodată, dar fără să-i orbească pe privitori. Totul nu a durat decât un moment. Imensa sferă începu să „danseze”. Asemenea unei gigantice roţi de foc, soarele se învârtea cu repeziciune. La un moment dat se opri, pe urmă începu să se rotească în jurul lui însuşi, cu o viteză ameţitoare. Apoi, începu să se roşească pe margini şi să alunece pe cer, ca un vârtej, şi răspândind mănunchiuri roşii de flăcări. Această lumină se reflectă pe pământ, pe arbori şi pe tufişuri, şi chiar pe faţa oamenilor şi pe veşmintele lor, luând tonalităţi strălucitoare, de diferite culori. Însufleţit de trei ori de o mişcare nebună, globul de foc fu cuprins de tremurături şi de zguduituri, şi păru că se repede în zig-zag spre mulţimea terorizată. Totul dură circa zece minute. La sfârşit, soarele ajunse tot în zig-zag în punctul de unde se aruncase din înălţime, reluându-şi înfăţişarea liniştită şi strălucirea din toate zilele.

Ciclul apariţiilor era încheiat.

Mulţi oameni remarcară că hainele lor, udate de ploaie, s-au uscat dintr-o dată. Miracolul soarelui fu observat de numeroşi alţi martori situaţi departe de locul apariţiilor, până la o distanţă de patruzeci de kilometri.