Sfântul Rozariu cât o bombă atomică!

Predica pr. Ioan Chișărău din 14 oct.2018 la Biserica greco-catolică Sf. Maria Regina Păcii: Sf. Rozariu o armă sigură și invincibilă, mai puternică decât o bombă atomică

Sfânta Fecioară i-a spus lui Don Gobbi: ”Rozariul este o armă mai puternică decât bombele atomice!”

Pentru că este o rugăciune simplă și umilă care conduce la micime, la blândețe și la simplitatea inimii.

Dovada este faptul că o mănăstire iezuită a rămas intactă în aria de distrugere a 1,5 km a bombei atomice din Hiroshima, care a fost aruncată de americani în 6 august 1945. Cei 8 călugări iezuiți din mănăstire au rămas toți nevătămați.

Sora Lucia, vizionara de la Fatima spune că nu există vreo problemă materială sau spirituală, națională sau internațională care să nu poate fi rezolvată cu sf. Rozariu!

Când Armata Roșie a pus piciorul în Austria în 1945, fiind în culmea gloriei sale, Austria părea că va deveni și ea comunistă. Însă un singur preot și-a adus aminte de puterea sf. Rozariu și a chemat la rugăciune. ”Faceți ceea ca vă spun eu, și veți avea pace!” îi spusese Maica Sfântă Părintelui Pavlicek. Zeci de mii de oameni din toate orașele Austriei au recitat Rozariul, s-au făcut procesiuni de ispășire. Nici astăzi nu se știe exact motivul, dar în 15 mai 1955, după 267 de întâlniri pentru negocieri, Armata Roșie s-a retras din Austria. Istoricii nu își explică nici astăzi cum s-a întâmplat asta.

În 1986, când dictatorul din Filipine, Ferdinand Marcos, a măsluit alegerile, au fost proteste masive în Manila. Protestatarii au început să se roage Rozariul, însă au fost confruntați cu armata care primise ordin să tragă. Atunci li s-a arătat Maica Sfântă – ”frumoasă ca o călugăriță” – și le-a spus: ”Nu trageți, nu le faceți rău copiilor mei!” Și armata s-a aliat cu poporul iar dictatorul a fugit.